Există 12 moduri în care lumea poate să se sfârşească. Cel puţin aşa arată prima analiză ştiinţifică a riscurilor apocaliptice cu care ne-am putea confrunta, realizată de o echipă de cercetători de la Institutul pentru Viitorul Umanităţii, din cadrul Universităţii Oxford, şi de la Fundaţia pentru Schimbări Globale. Greşelile care ne vor aduce în pragul Apocalipsei au fost însă anticipate de filme pe care le-am văzut cu toţii.
Descoperă vă prezintă concluziile oamenilor de ştiinţă, dar şi filmele apărute în ultimii ani, care par să fie inspirate de analiza lor.
Scenariul 1 – o epidemie extinsă la nivel global
O boală incurabilă – asemenea virusului Ebola, fatală în cele mai multe cazuri – ca rabia, extrem de infecţioasă – ca simpla răceală, şi cu o perioadă de incubaţie lungă – precum HIV, ar putea aduce Apocalipsa pe Pământ.
Dacă aceste caracateristici devastatoare ar apărea la un singur patogen, atunci numărul morţilor ar fi unul extrem de mare. Nu ar fi însă ceva nou. Se ştie deja că simpla gripă este capabilă să combine trăsături de la diferite virusuri.
Sursă: YouTube
Deşi în ultima perioadă au fost dedicate resurse semnificative cercetării medicale şi combaterii bolilor, modalităţile moderne de transport şi populaţiile cu densităţi mari permit virusurilor să se răspândească în continuare foarte rapid.
Scenariul 2 – erupţia unui supervulcan
Un alt pericol care ar putea aduce Apocalipsa este declanşarea unui supervulcan, capabil să producă o erupţie de 1.000 de ori mai puternică decât una normală, şi cantitatea de aerosoli şi de praf care ar ajunge în atmosferă.
Praful ar „absorbi” razele Soarelui şi ar duce la apariţia unei „ierni vulcanice” ale cărei efecte ar fi similare cu cele ale impactului unui asteriod sau ale unui război nuclear.
Sursă: YouTube
Cu tehnologia pe care o avem în acest moment nu putem face multe pentru a preveni efectele unui astfel de dezastru natural.
Scenariul 3 – pericolul inteligenţei artificiale
Probabil că cel mai dezbătut pericol discutat la această oră se referă la dezvoltarea aparaturii şi a software-lor cu un nivel de inteligenţă comparabil cu cel uman.
O astfel de inteligenţă ar fi dificil de controlat, fie de grupurile care o creează, fie de un organism internaţional, şi ar putea ulterior să îşi dezvolte şi mai mult capacităţile pe cont propriu. Dacă decide că umanitatea nu are nicio valoare, ar fi înclinată să construiască o lume fără oameni.
Sursă: YouTube
Cu toate acestea, o asemenea inteligenţă artificială ar putea să combată cu uşurinţă alte riscuri pentru omenire şi s-ar putea transforma într-o unealtă cu un potenţial important.
Scenariul 4 – o schimbare extremă a climatului
Oamenii de ştiinţă prezic în mod curent că schimbările climatice care apar în urma activităţilor oamenilor, precum creşterea nivelului de dioxid de carbon din atmosferă, ar putea duce la creşterea temperaturilor la nivel global cu 4 grade Celsius.
Sursă: YouTube
Există însă riscul ca încălzirea globală să fie mai extremă decât sugerează aceştia şi temperaturile să crească cu până la 6 grade Celsius. Acest fenomen ar avea cel mai puternic efect asupra statelor mai sărace, care ar deveni de nelocuit şi ar duce la apariţia unui număr foarte mare de morţi, la foamete şi la apariţia migraţiei în masă.
Scenariul 5 – pericolul biologiei sintetice
Biologia sintetică este un domeniu de cercetare care combină biologia şi ingineria pentru a crea dispozitive şi sisteme biologice utile pentru umanitate. Se pune accent, în acest caz, pe biologia inginerică şi pe biotehnologii – prin care sunt create organismele modificate genetic.
Crearea genetică a unor super-organisme ar putea fi benefică pentru umanitate, dar eliberarea unor astfel de organisme care pot avea ca ţintă oamenii sau s-ar transforma într-o parte semnificativă a ecosistemului ar putea fi un dezastru.
Sursă: YouTube
Super-organismele ar putea fi eliberate accidental, dintr-un laborator, sau intenţionat în cazuri de terorism biologic sau de război biologic. Impactul unei astfel de acţiuni ar putea avea efecte şi mai devastatoare decât orice epidemie apărută în mod natural.
În momentul de faţă, tentativele de reglementare ale acestui domeniu se află încă la început şi ar putea să nu ţină pasul cu descoperirile cercetătorilor.
Scenariul 6 – impactul unui asteriod
Deşi pare a fi un scenariu inspirat de filmele SF, există posibilitatea ca impactul puternic al unui asterod să aducă Apocalipsa.
Coliziunile puternice ale asteroizilor, cu obiecte de 5 kilometri sau mai mult, au loc la fiecare 20 de milioane de ani şi pot produce o energie de 100.000 de ori mai mare decât cea apărută în urma detonării celei mai mari bombe. Impactul distruge o zonă de mărimea unei ţări ca Olanda.
Sursă: YouTube
Dacă un asteriod va lovi Pământul, sfârşitul lumii va fi cauzat mai degrabă de norii de praf care ar ajunge în atmosferă şi ar afecta clima, rezervele de hrană şi ar crea instabilitatea pe scena politică, decât din cauza zonei distruse efectiv în momentul impactului.
Scenariul 7 – colapsul ecologic
O distrugere a ecosistemului global duce, de cele mai multe ori, la decese în masă. Probabilitatea apariţiei un astfel de scenariu depinde de gradul de dependenţă pe care îl au oamenii de ecosistem. Unele stiluri de viaţă, spre exemplu, ar putea fi păstrate, dacă ar fi funcţiona independent de reţea.
Sursă: YouTube
Obţinerea unui astfel de lucru, în practică, la scară largă, în special în timpul unui colaps, va reprezenta o provocare din punct de vedere tehnologic şi ar putea ridica o problemă de natură etică.
Scenariul 8 – pericolul nanotehnologiei
Procesul de fabricare extrem de precis, la nivel de atom, ar putea crea materiale cu noi proprietăţi, extrem de rezistente sau „inteligente”. Acest lucru s-ar putea dovedi benefic pentru umanitate.
Aceste tehnologii de fabricare ar putea ajuta la rezolvare unora dintre cele mai mari probleme ale lumii, precum epuizarea resurselor naturale, poluarea, apariţia schimbărilor cllimatice sau obţinerea unor surse curate de apă.
Sursă: YouTube
Cu toate acestea, aceleaşi tehnologii ar putea duce la crearea unui arsenal de arme noi graţie procesului de fabricaţie precis.
Scenariul 9 – un război nuclear
Frica unui sfârşit apocaliptic al Pământului apărut în urma unui război nuclear între Rusia şi Statele Unite a cuprins întreaga lume de câteva decenii. Această ameninţare s-a mai diminuat în ultima perioadă, dar potenţialul unui conflict nuclear deliberat sau accidental nu a fost redus, unii estimând că acest risc ar ajunge la 10% în următorul secol.
Sursă: YouTube
Impactul pe care îl va avea un astfel de război nuclear depinde de apariţia unei „ierni nucleare”, cu temperaturi sub limita îngheţului, care ar putea distruge stratul de ozon.
Un război nuclear ar distrugere, totodată, rezerva globală de hrană, fapt care ar duce la apariţia foametei şi la colapsul statelor.
Scenariul 10 – guvernare locală deficitară
Acest scenariu are în vedere două mari categorii de dezastre guvernamentale, respectiv eşecul în rezolvarea unor probleme majore care au un răspuns – spre exemplu, nereuşirea atenuării sărăciei absolute, şi cauzarea activă a unor probleme şi mai grave – construirea unui stat totalitar global.
Sursă: YouTube
Schimbările în domeniul tehnologiei, al politicii şi al societăţii ar duce la crearea unor guverne mai bune, dar ar putea, totodată, să aducă la putere guverne şi mai slabe.
Scenariul 11 – colapsul sistemului global
Un astfel de scenariu apocaliptic se referă la un colaps economic sau social la scară mondială care include revolte civile şi o prăbuşire a sismului judiciar care ar face continuarea vieţii pe Pământ imposibilă.
Există prea mulţi factori necunoscuţi pentru a prezice probabilitatea unui astfel de deznodământ, dar astfel de efecte au fost observate deja în sistemele interconectate, precum ecologia şi finanţele.
Sursă: YouTube
Probabilitatea apariţiei unui colaps este mult mai pronunţată atunci când mai multe reţele depind una de cealaltă.
Scenariul 12 – consecinţe necunoscute
O categorie specială a fost dedicată de cercetători numeroaselor necunoscute, riscuri la care nu ne-am gândit sau care par extrem de improbabile atunci când sunt izolate.
Sursă: YouTube
Împreună acestea ar putea reprezenta însă o ameninţare semnificativă.
Sursă: Mail Online